Diabetul și stresul

diabetul-si-stresul-768x453

Stările psihice ale unei persoane cu diabet sunt variate și schimbătoare. Vestea că ai diabet este una dintre cele mai neplăcute pe care le poți primi.

Stresul, tristețea, furia sau negarea bolii sunt sentimente care vor încerca bolnavul de diabet. Pentru a face față emoțiilor, acesta are nevoie de întreaga susținere a familiei, dar și de un psihoteraput. Acesta va acționa ca un antrenor personal, învățându-l cum să facă față stresului, cum să elaboreze un program și cum să se automotiveze.

Atunci când stresul apare se generează hormoni care determină corpul să acționeze ca și cum ar fi amenințat. În situații normale, acest mecanism numit ”luptă-sau-fugi” ne face să reacționăm promt și să luptăm cu inamicul. Acest efect declanșează concomitent o cantitate mare de energie stocată de organism (glucoză și grăsimi). Celulele sunt ulterior ”amorsate” să scape de grăsimi.

În cazul bolnavilor de diabet, această reacție nu funcționează bine. Insulina nu este mereu capabilă să pună în mișcare toată energia de care au nevoie celulele.

Persoanele cu diabet stresate pot fi afectate în primul rând pentru că nu au grijă de ele însele. Acestea pot consuma mai mult alcool sau aleg să ignore exercițiile fizice, uită sau nu au timp să își verifice nivelul de glucoză, nu se alimentează corespunzător. Hormonii de stres modifică, deasemenea, nivelul glicemiei.

Multe surse de stres sunt mentale. Mintea reacționează uneori la un eveniment inofensiv ca și cum ar fi un pericol real. Când stresul este mental, corpul mobilizează hormonii fără nici un rezultat.

Efectele stresului diferă în funcție de tipul de diabet, astfel:

  1. La persoanele cu diabet zaharat de tip 1, nivelurile de glucoză pot scădea prea mult;
  2. La persoanele cu diabet zaharat de tip 2, stresul mental crește de multe ori glicemia.

Stresul fizic, cum ar fi o boală sau un accident, provoacă niveluri mai ridicate de glucoză în cazul ambelor forme de diabet.

Reducerea stresului mental

Există mai multe modalități de combatere a stresului:

  • Alege un program de exerciții fizice;
  • Ia lecții de dans sau înscrie-te la un club de dans;
  • Începe un nou hobby;
  • Fă voluntariat la un spital sau la un ONG;
  • Învață să te relaxezi cu exerciții de relaxare sau terapie.