Datele din literatura de specialitate sugerează existența unei corelații între depresie și diabetul zaharat. Depresia este asociată cu hiperglicemie și cu un risc crescut de complicații ale diabetului. Astfel, o ameliorare a depresiei se asociază cu un control mai bun al glicemiei.
Simptomele depresive sunt mai frecvente la pacienții cu DZ tip 1 și tip 2 cu complicații cronice micro și macrovasculare.
La nivel global, depresia se situează printre primele cauze care afectează starea de sănătate, cu impact major asupra calității vieții pacientului, scăderea productivității și a capacității de lucru, izolarea, precum și pierderea dorinței de a trăi.
Sindromul depresiv are drept componente definitorii dispoziția depresivă, încetinirea proceselor gândirii, lentoarea psihomotorie, precum și o serie de simptome de expresie somatică. Depresia este însă, cea mai frecventă tulburare psihiatrică asociată cu boala Parkinson sau DZ.
Relația dintre depresie și DZ a fost bine documentată, relația dintre cele două afecțiuni fiind de mai multe tipuri:
- depresia poate apărea independent de diabet sau să îl preceadă;
- poate fi o reacție psihologică la limitările date de diabet;
- depresia și diabetul pot împărtăși anumiți factori etiologici, încă neclari;
- depresia poate fi consecința unor leziuni organice.
Depresia complică evoluția și prognosticul oricărei forme de diabet, în primul rând din cauza diminuării capacității de autoîngrijire a pacientului diabetic.
Tratamentul depresiei la pacientul cu diabet presupune inițial identificarea anumitor situații particulare:
- obiectivarea depresiei cu ajutorul chestionarului specific;
- sentimentul de neajutorare/ ”renunțare” sau sentimentul de a fi copleșit de autoîngrijirea bolii;
- comorbidități precum atacul de panică sau tulburarea de stres posttraumatic;
- incapacitatea de a diferenția simptomele anxioase de anumite simptome întâlnite în evoluția DZ;
- preocupări excesive legate de alimentație;
- mâncatul emoțional ca răspuns la tristețe/ singurătate/ furie;
- mâncatul compulsiv, mâncatul noaptea.
Susținerea pacientului poate fi realizată cu ajutorul anumitor tehnici precum:
- psihoterapie scurtă complementară pentru mâncatul emoțional (terapie cognitiv-comportamentală);
- gestionarea problemelor (terapia centrată pe problemă);
- îmbunătățirea complianței la tratament (interviul motivațional).
Tratamentul medicamentos va fi luat în considerare și recomandat de medicul psihiatru.