Cum influențează depresia diabetul zaharat

depresia

Datele din literatura de specialitate sugerează existența unei corelații între depresie și diabetul zaharat. Depresia este asociată cu hiperglicemie și cu un risc crescut de complicații ale diabetului. Astfel, o ameliorare a depresiei se asociază cu un control mai bun al glicemiei.

Simptomele depresive sunt mai frecvente la pacienții cu DZ tip 1 și tip 2 cu complicații cronice micro și macrovasculare.

La nivel global, depresia se situează printre primele cauze care afectează starea de sănătate, cu impact major asupra calității vieții pacientului, scăderea productivității și a capacității de lucru, izolarea, precum și pierderea dorinței de a trăi.

Sindromul depresiv are drept componente definitorii dispoziția depresivă, încetinirea proceselor gândirii, lentoarea psihomotorie, precum și o serie de simptome de expresie somatică. Depresia este însă, cea mai frecventă tulburare psihiatrică asociată cu boala Parkinson sau DZ.

Relația dintre depresie și DZ a fost bine documentată, relația dintre cele două afecțiuni fiind de mai multe tipuri:

  • depresia poate apărea independent de diabet sau să îl preceadă;
  • poate fi o reacție psihologică la limitările date de diabet;
  • depresia și diabetul pot împărtăși anumiți factori etiologici, încă neclari;
  • depresia poate fi consecința unor leziuni organice.

Depresia complică evoluția și prognosticul oricărei forme de diabet, în primul rând din cauza diminuării capacității de autoîngrijire a pacientului diabetic.

Tratamentul depresiei la pacientul cu diabet presupune inițial identificarea anumitor situații particulare:

  • obiectivarea depresiei cu ajutorul chestionarului specific;
  • sentimentul de neajutorare/ ”renunțare” sau sentimentul de a fi copleșit de autoîngrijirea bolii;
  • comorbidități precum atacul de panică sau tulburarea de stres posttraumatic;
  • incapacitatea de a diferenția simptomele anxioase de anumite simptome întâlnite în evoluția DZ;
  • preocupări excesive legate de alimentație;
  • mâncatul emoțional ca răspuns la tristețe/ singurătate/ furie;
  • mâncatul compulsiv, mâncatul noaptea.

Susținerea pacientului poate fi realizată cu ajutorul anumitor tehnici precum:

  • psihoterapie scurtă complementară pentru mâncatul emoțional (terapie cognitiv-comportamentală);
  • gestionarea problemelor (terapia centrată pe problemă);
  • îmbunătățirea complianței la tratament (interviul motivațional).

Tratamentul medicamentos va fi luat în considerare și recomandat de medicul psihiatru.