Viața afectivă a ființei umane cuprinde o gamă largă de trăiri dispoziționale ce se extind între cei doi poli, dintre care unul este reprezentat de lacrimi de bucurie și celălalt prin lacrimi de durere, dar când ele depășesc limitele eutimiei psihofiziologice, ne aflăm în fața unei tulburări de dispoziție.
Conturarea sindromului depresiv se leagă de numele lui Hipocrat și Areteu, în opera cărora întâlnim termenul de ”melancolie”, a cărui conținut a fost descris cu multă elocvență.
Kraepelin și Weigandt au caracterizat sindromul depresiv printr-o triadă simptomatică constituită din: tristețe, încetinirea proceselor gândirii și lentoare psihomotorie. Sindromul depresiv poate fi considerat ca o prăbușire a trăirilor afective bazale cu pierderea sentimentelor de autostimă, pesimism, întunecarea orizonturilor și disperare. Aceste fenomene pot fi trăite uneori de pacient sub forma unei ”tristeți vitale” sau ”anestezie psihică dureroasă”.
Cele mai importante simptome caracteristice sindromului depresiv sunt:
- Simptomele psihice: tristețe profundă până la durere morală sau anestezie psihică dureroasă, acompaniată sau nu de anxietate, neliniște, disconfort intern, pesimism, inhibiție psihică, bradipsihism, bradilalie, cu asociație ideativă lenutoroasă, dominate de idei delirante micromanice, trăindu-și personalitatea la dimensiuni reduse; anxietatea care o acompaniază frecvent este mai intensă și mai dureroasă decât în orice altă boală;
- Simptomele psiho-motorii: inhibiție motorie, hipokinezie, hipomimie crispată prin care se exteriorizează în dispoziție afectiv anxioasă, și poziție gârbovită sau, din contră, în unele cazuri este prezentă neliniștea, agitația psihomotorie care poate merge până la raptus sau să aibă un caracter de revoltă împotriva destinului, hipobulie, o diminuare marcantă a randamentului în muncă;
- Simptomele psiho-somatice: diminuarea elanului vital cu senzația de gol și anergie psiho-fizică, amețeli, tulburări de ritm cardiac, uscăciunea mucoaselor, constipație, tulburări de somn, senzație de frig, greață, inapetență cu scădere ponderală, diminuarea instinctului sexual, cefalee, atralgii vertebrale, parestezii, tremurături, transpirații, oboseală diurnă.
Încetinirea activității intelectuale comportamentale și motorii sunt percepute de depresiv ca o inhibiție a acțiunii și ca un dezinteres pentru prezent și viitor, situații în care tristețea ar avea semnificația unei apărări vitale, urmare a unei experiențe din trecut ce s-a manifestat prin retragere și imobilitate.
Întrucât conturarea unui sindrom depresiv nu se poate realiza decât printr-o examinare atentă și o explorare verbală pertinentă, psihiatrul trebuie să cântărească dacă se află în realitate în fața unei fenomenologii psihopatologice depresive demonstrabile.